10 intrebari stupide sau enervante la interviu
Am susţinut sute de interviuri din poziţia de recrutator şi am participat, la rându-mi, la câteva zeci de interviuri din poziţia de candidat. Aplic uneori la job-uri doar pentru a fi chemat la interviuri şi a mai «simţi» pulsul pieţei.
Există, după cum ştiţi, diferite metode de a organiza şi conduce un interviu. Mulţi recrutatori – în special cei angajaţi în companii ce operează după sisteme complexe (şi uneori rigide) de management – preferă interviurile structurate, derulate în baza unui formular.
Într-un alt articol, va voi povesti despre câteva dintre cele mai ciudate interviuri pe care le-am susţinut în calitate de recrutator, astăzi însă vreau să povestim despre unele din cele mai enervante sau aparent stupide zece întrebări/teste pe care le puteţi auzi sau primi la un interviu.
Oare sunt chiar stupide?
10. Unde vă vedeţi peste 5 ani?
Da, ştiu, toţi întreabă asta. E o întrebare la care cel mai bine este chiar să va gândiţi, şi anume …ei bine, înainte de interviu. Chiar aşa! Ce credeţi că o să faceţi peste 5 ani?
Cum să răspunzi la o asemenea întrebare?
Well….depinde întotdeauna strict de ce scrie în CV. Dar sfatul meu este întotdeauna: răspundeţi-va întâi dumneavoastră cât se poate de cinstit la această întrebare şi eliminaţi ce credeţi că nu e treaba angajatorului.
Dacă sunteţi femeie, veţi bănui aproape întotdeauna o capcană, eu de-asta şi evit întrebarea asta.
Păi, peste cinci ani mă văd cu doi copii, na.
Ce? Poftim?
Va urma inevitabil întrebarea „Şi cum credeţi că o să va descurcaţi cu lucratul până seară şi cu doi copii mici?”?
Nu, recrutatorul nu are voie legal să adreseze astfel de întrebări.
De ce întreabă asta un recrutator inteligent?
Pentru că, oricât de ciudată pare întrebarea, un candidat care nu a luat în serios interviul – şi asta spune multe despre cum va fi el că viitor angajat – nu va şti să răspundă rapid. Îşi va căuta cuvintele, fie pentru că nu s-a gândit nici câteva clipe, chiar, „ce mă văd eu făcând peste 5 ani?”, fie pentru că, deşi s-a gândit (cele câteva clipe), are probleme mari de comunicare verbală.
Şi, în anumite tipuri de joburi, capacitatea ridicată de comunicare înseamnă foarte mult.
9. Cum va descurcaţi în situaţii stresante? / Varianta – povestiţi, pe scurt, o situaţie stresantă la birou şi modul în care aţi acţionat
De cele mai multe ori, interviul în sine reprezintă o situaţie foarte stresantă pentru majoritatea candidaţilor. Nu am fost educaţi să ne susţinem punctul de vedere în public, am fost obişnuiţi să nu răspundem decât întrebaţi şi atunci strict şi la obiect.
De ce întreabă asta un recrutator inteligent?
Dacă cel intervievat începe să povestească, pentru recrutator este important cum îşi structurează logic povestea, discursul verbal. Este la fel de important cum vede împărţirea responsabilităţilor, o situaţie stresantă la birou înseamnă de cele mai multe ori că cineva a fost indicat drept „vinovat”.
8. Numiţi trei calităţi
a) Sunt o persoană foarte răbdătoare (în gând: că îmi vine să-ţi zic ceva de dulce şi să mă car de-aici, că deja e cam plictisitor şi enervant interviul asta, don’șorică)
b) Mă adaptez rapid (în gând: păi da, că altfel adormeam de acu’ jumătate de ora, aşa plictisitor şi enervant e interviul asta, don’sorica)
c) Sunt o persoană foarte pozitivă (în gând: păi da, că mă distrez vorbind în gând că prostu’ că să uit că am pierdut o ora cu interviul asta plictisitor şi enervant, don’șorică)
De ce întreabă asta un recrutator inteligent?
Un candidat care îşi cunoaşte calităţile este o persoană obişnuită să analizeze, care îşi revizuieşte „compasul” şi încearcă să se adapteze: la noi cerinţe, la schimbarea mediului de lucru, etc.
7. Numiţi trei defecte
a) Sunt foarte încăpăţânat (în gând: mda, cred că trebuia să îl pun la calităţi, că dacă nu mă încăpăţânăm să pierd o oră cu dumneata, eram la şedinţa aia şi mai plictisitoare şi enervantă de la serviciu, don’șorică)
b) Am uneori probleme în a lucra în echipă (în gând: în echipa cu cine vreau eu, niciodată, cu cine nu-mi place, tot timpul
c) Vorbesc prea mult (în gând: şi-acuma, mioriţa laie, gură nu-ţi mai tace şi etc., fraaaate, e abia la pagină doi din formular, oare câte întrebări mai are şi când începe să mă întrebe ce ştiu să fac efectiv?!)
De ce întreabă asta un recrutator inteligent?
Un candidat bun va şti să întoarcă această întrebare în favoarea lui, de exemplu: „mi s-a spus adesea că sunt prea încăpăţânat, mi-am asumat că încăpăţânarea este esenţială dacă vrei să atingi un obiectiv ce pare imposibil de atins”.
Ştiu, pare un discurs repetat înainte de interviu, dar şi asta îi spune ceva recrutatorului: că omul din faţă lui ia în serios întâlnirea, că este concentrat.
Recrutatorul inteligent plasează întrebările de la 8 şi 7, aşa clişeistice şi stupide cum par ele, ca să rupă ritmul interviului – care merge prea bine sau prea prost. Adresează, fără legătură cu ce tocmai se discuta înainte, astfel de întrebări, pentru a-l obliga pe candidat să reacționeze rapid, să îi testeze capacitatea de adaptare şi flexibilitatea.
6. Testul copacului
Da, e despre celebrul test în care pe o foaie albă – de hârtie, normal – trebuie să desenaţi un copac.
De ce fac toţi asta?
Nu toate interviurile conţin şi componenta de evaluare psihologică (din care face parte respectivul test). Fără analiză din partea unui specialist, testul copacului e doar aşa, o bifă pe foaia de interviu. Îţi dă ţie, ca recrutator, eventual posibilitatea să vezi dacă ai în faţă un om răbdător şi atent la detalii şi cu simţul proporţiilor, chiar dacă nu a terminat studii de specialitate.
5. Povestiţi-mi câte ceva despre dumneavoastră
Ha? Ceva, adică ce? De când? De când eram la grădi, de când m-am îndrăgostit prima oară, de la ultimul job?!
Recrutatorul ar fi putut fi un pic mai puţin prolix şi ar fi trebuit să formuleze astfel întrebarea: «Povestiţi-mi un pic despre cariera dumneavoastră, cum aţi ajuns să obţineţi primul job, ce v-a plăcut şi ce v-a făcut să plecaţi de la primul angajator».
De ce întreabă asta un recrutator inteligent?
E o întrebare ceva mai direcţionată, majoritatea candidaţilor se aşteaptă să fie întrebaţi de ce au plecat/ vor să plece de la ultimul job şi, de cele mai multe ori, se prezintă cu un răspuns standard, exersat dinainte. O întrebare ca cea din exemplul din paragraful anterior este potrivită atunci când, în timpul interviului, recrutatorul vrea să rupă ritmul, pe de o parte şi, pe de altă parte, să îl pună pe candidat în poziţia de a da un răspuns ad-hoc, de a evalua felul în care este capabil să sintetizeze şi să formuleze verbal răspunsul.
4. Care a fost materia preferată în facultate? Cum credeţi că se rezolva problema aceasta?
La întrebarea, uşor ironică, a unui candidat: „desigur, se poate utiliza şi Monte Carlo pentru rezolvarea acestei dileme”, intervievatorul răspunde: „hmmm, nu prea cred că simularea Monte Carlo este suficient de complexă, astfel încât să poată lua în calcul toate variabilele şi să poată defini un model sustenabil econometric”. Oooops!
De ce întreabă asta un recrutator inteligent?
Dacă recrutatorul este, la rându-i, specialist în domeniul pentru care recrutează, va putea discerne între răspunsurile „la derută” şi cele documentate. Dacă nu…hmmm, va afişa probabil un zâmbet derutat şi uşor tâmp, după care va spune ceva de genul: „Mulţumesc, să trecem la următoarea întrebare”. Şi va „scăpa din mână” interviul…evident, în funcţie și de cât de repede se prinde candidatul că nu are în față un specialist.
3. Observ că aţi repetat un an de facultate, cum s-a întâmplat asta?
Candidatul – care ulterior a fost şi cel angajat – a avut o reacţie semi-şocată, stăpânită însă foarte repede. După ce s-a „ridicat de pe jos” (e întotdeauna umilitor să îţi aducă aminte cineva că ai fost „repetinche”), m-a privit drept în ochi şi mi-a răspuns : „Ştiţi, am fost la o duzină de interviuri în ultimele luni şi sunteţi prima persoană care observă detaliul asta în CV, nu mă mândresc cu asta, deşi o să va explic motivele. Dar am o curiozitate, cum v-aţi dat seama?”
De ce întreabă asta un recrutator inteligent?
Pentru că, oricare ar fi răspunsul, recrutatorul va putea evalua capacitatea de reacţie a candidatului, adaptabilitatea la situaţii adverse şi, de ce nu, seriozitatea. Candidatul sus-pomenit a ştiut şi cum să câştige câteva clipe de respiro, adresând la rându-i o întrebare.
2. Da’ de ce-aţi învăţat ungureşte?
Paaaai….că m-am născut în Zalău şi cum jumătate din copiii de pe strada mea erau unguri, na, am învăţat şi eu cât să mă descurc. Da’ dumneavoastră de ce-aţi învăţat franţuzeşte, tot aşa, aveaţi francezi în faţa blocului?
La o întrebare, scuzati, cretină, un răspuns pe măsură. Recrutatorul ar fi putut să întrebe, de exemplu: „Ştiţi îndeajuns de bine limba maghiară încât să puteţi purta o corespondenţă de afaceri? Dacă da, vă invit să facem o scurtă testare”.
De ce credeţi că a întrebat recrutatorul asta?
Dacă presupunem că nu e complet cretin, fireşte. Păi, să zicem că se aflau în partea a doua a interviului şi voia să testeze reacţia candidatului când trecea de la o întrebare strict „tehnică” la un ton mai puţin formal.
Sau pur şi simplu trebuia să îl testeze şi la limba maghiară dar el, recrutatorul, biet de el, nem tu do ungureşte, că na, se născuse pe malul Dunării. Şi atunci a găsit o întrebare introductivă pentru următoarea etapă de testare din cadrul interviului. Nu prea inspirată întrebarea, altfel n-ar fi ajuns direct pe locul doi în topul acesta ad-hoc.
1. «De ce purtaţi barbă, ştiţi, în vânzări nu prea se obişnuieşte. Dar este o chestie religioasă?» (via colegul meu, aţi ghicit, «bărbos»)
Asta da, ocupă locul întâi cu coroniţă printre întrebările ciudate slash stupide pe care la poate adresa un recrutator la un interviu.
De ce întreabă asta un recrutator inteligent?
NU, un recrutator – inteligent sau mai puţin (sic!) – nu are voie să adreseze întrebări care pot fi încadrate în categoria celor discriminatorii.
Voi ce întrebări care vi s-au părut ciudate/ stupide aţi primit la interviu?
