Cursuri Excel personalizate pentru business
Analiză, raportare, optimizare și pregătire pentru AI
Abilități reale pentru echipa ta, cu training Excel adaptat nevoilor de business: logica din spatele datelor, formule complexe, dezvoltarea de abilități analitice și pregătirea pentru lucrul corect cu instrumente AI.
Construim, în strânsă colaborare cu clienții, proiecte de cursuri Excel pentru business personalizate, de la nivel începător și pană la module de raportare avansată cu Power Query sau introducere în Power BI, sau proiecte combinate de training și consultanță. Toate modulele de training includ și lucrul cu Microsoft Copilot sau alte instrumente AI, însă cursul de Excel se concentrează pe înțelegere, gândire critică și aplicabilitate reală a instrumentelor și funcționalităților Excel.
De aproape 18 ani, la R&I Etic Solutions îi îndrumăm pe cursanți înspre înțelegerea conceptelor fundamentale cu care operează Excelul și să antrenăm abilitățile lor analitice, considerându-le esențiale pentru productivitate și soluții replicabile. Adoptarea AI în context profesional face încă și mai important relevant rolul utilizatorului uman în analiză critică și decizie, prin înțelegerea logicii din spatele datelor și a modificărilor asupra arhitecturii datelor organizaționale necesare pentru implementarea responsabilă a noului mod de lucru, cel asistat de inteligența artificială.
Nu predăm despre butoane sau rețete de „IF cu VLOOKUP”, cu atât mai puțin despre rețete de prompt-uri pentru AI, ci despre de ce răspunsuri la întrebări precum „de ce așa, că mergea și altfel„ sau „cum ai gândit?” sunt mai importante decât „unde găseam butonul de lățit coloana?!”.
Și asta știe să facă cel mai bine Ramona Stan – trainer certificat Microsoft, cu experiență de aproape două decenii în training și consultanță corporate (vezi cum o recomandă clienții pe LinkedIn sau mai jos, în această pagină).
Toate cursurile Microsoft Office (Excel, PowerPoint, Word) integrează firesc și utilizarea de instrumente AI (add-on Microsoft Copilot, Claude, ChatGPT etc.), de exemplu pentru curățare sau restructurare fișiere, raportare, narative vizuale, formule complexe sau import date. În Excel, cursanții pot testa capabilitățile furnizate de inteligența articială pentru a construi modele complexe de raportare, altfel dificil de abordat chiar de utilizatori de nivel avansat, sau delega sarcini repetitive – prin construirea si replicarea consecventă de capabilități (skills) Copilot.
Recomandăm însă alegerea unui curs dedicat pentru lucrul cu Microsoft Copilot dacă obiectivul de învățare este familiarizarea sau perfecționarea lucrului intensiv cu AI pentru productivitate în analiză și raportare, în continuarea abilităților tehnice de lucru (indiferent de nivel) cu aplicațiile Office.

Veți învăța în acest modul intensiv de training, printre altele: cum trebuie organizate datele în Excel pentru lucru productiv cu AI, tehnici de prompting corecte și adaptate lucrului în Excel, principii de utilizare responsabilă a AI, cum și de ce să alegeți modelul potrivit (Open AI, Claude) pentru task-ul potrivit în panoul de lucru Copilot, cum să realizați și la ce sunt bune skill-urile personalizate, ce înseamnă context organizațional (Work IQ) și fișiere referențiate din OneDrive/SharePoint.
Organizăm sesiuni de training Excel online sau on site/in-house (am livrat de-a lungul vremii cursuri personalizate de business pentru echipe din Botoșani, Blaj, Brașov, Ploiești, Pitești, Constanța, Sighișoara, Târgu Mureș – recunoaștem, drumul până aici a fost mai lung decât până la Timișoara). Garantăm o experiență de training complet personalizată pentru echipele voastre: de la evaluarea inițială, la fișierele de training mereu adaptate și până la emoțiile exercițiilor de evaluare finală sau recomandările obiective incluse în raportul de training.
AJUTĂ-ȚI ECHIPA SĂ AUTOMATIZEZE FLUXURI ȘI RAPORTĂRI CU UN CURS EXCEL PENTRU BUSINESS ADAPTAT NEVOILOR REALE
Nu credem în soluții universale, pentru că fiecare departament sau industrie are provocările sale, de aceea personalizăm fișierele de lucru și exercițiile astfel încât să reflecte cât mai bine fluxurile de lucru reale ale cursanților.
Cum adaptăm training-ul de Excel în funcție de specificul de activitate al participanților
Cum construim un proiect de training Excel pentru business personalizat?
Programa de training: reperele noastre de adaptare
- NU LUCRĂM CU PROGRAMĂ STANDARD, dar avem niște obiective de training și o programă generală pe care ne propunem întotdeauna să o acoperim la cursurile noastre de Excel pentru business.
- Toate exercițiile și fișierele de lucru sunt adaptate grupei (nivel inițial, dinamica grupei, ritm de înțelegere și învățare, departament, exerciții bazate pe baze de date și nevoi reale)
Cum evaluăm nivelul participanților la training
- Evaluare inițială (în funcție de care se realizează, unde este posibil, împărțirea cursantilor pe grupe, precum și adaptarea curriculei și nivelului de predare)
- Evaluare finală (exercițiu practic), în funcție de care se realizează raportarea
Solicită gratuit* o evaluare inițială a echipei tale!
*Pentru a găsi cea mai bună variantă de training Microsoft Office (Excel/Power Point) pentru echipa ta, realizăm gratuit evaluarea inițială a echipei tale și a nevoilor organizaționale. Venim la tine sau organizăm evaluarea online.
Cum alegem grupa potrivită pentru fiecare cursant
- În funcție de rezultatele evaluării inițiale și disponibilitatea cursanților, încercăm împreună cu clientul să realizam grupe proporționate (maxim 10-12 persoane/grupă) și cu nivel de pregătire și/sau profil de activitate relativ omogene (ex. pe departamente)
- În funcție de constrângerile obiective (timp, număr total cursanți, costuri), adaptăm fiecare proiect, astfel încât să maximizăm raportul calitate-preț
Ce orar de training propunem
- Predarea se face în baza unei programe de 16-20 de ore/ grupă și pentru sesiuni zilnice recomandate de 3-5 ore/grupă/zi
- Complexitatea exercițiilor prezentate este decisă de Trainer, în funcție de: rezultatele evaluării inițiale, ritm învățare, feedback și cerințe speciale din partea cursanților
- Orar agreat pentru fiecare proiect în parte (inclusiv zile de weekend), atât în funcție de necesitățile practice și cerintele companiei beneficiare, cât și de disponibilitatea trainerului
Ce versiuni de Excel predăm
- Orice versiune Microsoft Office Excel (Office 365, Office 2021, Office 2019, Office 2016/2013)
- Orice versiune standard (pentru care meniurile și denumirile funcțiilor și opțiunilor sunt în limba engleză), dar și versiuni localizate, dacă e nevoie (am predat Excel cu meniurile în limbile franceză, germană sau română – și recomandăm întotdeauna să evitați pe cât posibil această din urmă versiune) – adaptăm deci materialele de training fiecărei versiuni (printscreen meniuri, denumire comenzi sau funcții în lecțiile rezolvate)
Materiale de training
- Toate fișierele de lucru (exercițiile lucrate în timpul trainingului) cu rezolvări și explicații
- 50 de lecții teoretice, cu printscreen-uri și explicații (în funcție de versiunea predată)
- 40 de tutoriale video pentru versiunea nelocalizată (EN), împreună cu fișierele de lucru aferente
- NU LUCRĂM cu fișiere de lucru standard, acestea sunt customizate pentru fiecare proiect și pentru fiecare grupă, dacă este cazul, în cadrul aceluiași proiect
Ce înseamnă cursuri Excel pentru business, personalizate și practice?
NU FACEM TRAINING INDUSTRIAL! Proiectele de curs Excel pentru business pe care le construim au o durată de 16-20 de ore și sesiuni zilnice recomandate de 3-5 ore/grupă/zi. Echipa are timp astfel să înțeleagă, să internalizeze, să aplice și să ceară feedback trainerului chiar din timpul sesiunilor de curs.
NU NE PLACE SĂ VORBIM CA TELEVIZORUL! Trainerul adaptează fișierele de lucru și complexitatea exercițiilor în funcție de: rezultatele evaluării inițiale, activitatea specifică a cursanților, chiar dacă o grupă reunește angajați din departamente diferite, ritm învățare, cerințe speciale din partea cursanților.
NU FACEM CONCURS! Trainerul adaptează ritmul zilnic de predare, astfel încât cei care știu deja mai multe sau învață mai repede să nu se plictisească la cursurile noastre de Excel pentru business personalizate, iar cei care au nevoie de ajutorul trainerului să știe că se pot baza pe acesta pentru a rezolva cerințele exercițiilor.
NU NE PLACE COPY-PASTE! Trainerul nu lucrează, ca regulă, cu videoproiectorul, fiecare cursant are ocazia să înțeleagă și să aplice sub indrumarea Trainerului noile cunoștințe.
DAR
NE PLAC ÎNTREBĂRILE! Regula Trainerului este: „După primele 5 ore de training, aveți voie să mă întrebați orice despre Excel. Și dacă răspunsul la întrebare e interesant pentru toată lumea, îl transformăm în exercițiu”.
NE PLACE SĂ NE MAI AUZIM DUPĂ TRAINING! Regula Trainerului este: „Ați încercat, ați întrebat, nu a ieșit și arde, rămân întotdeauna la un e-mail/telefon distanță și abia aștept să îmi dați o idee nouă pentru următorul training”.
NE PLACE LUCRUL ÎN ECHIPĂ! Trainerul nu se supără niciodată să își găsească „ajutoare” la training, pentru că știe că vă veți putea ajuta între voi după ce pleacă el și că nimic nu facilitează procesul de învățare mai bine decât postura celui care explică altora.
De ce cursuri Excel pentru business personalizate cu R&I Etic Solutions?
EVALUARE INIȚIALĂ INDIVIDUALĂ
Înainte de începerea cursului, evaluăm nivelul de cunoștințe al participanților pentru a ajusta conținutul trainingului la nevoile reale ale echipei.
FIȘIERE PERSONALIZATE
Fișierele și exemplele folosite în timpul cursurilor noastre de Excel pentru business sunt adaptate profilului activității companiei. Astfel, participanții vor învăța utilizarea Excel-ului într-un context care le este relevant.
FLEXIBILITATE LOGISTICĂ
Trainingul poate fi organizat fie in-house, la sediul companiei dumneavoastră, fie online, în funcție de preferințele echipei și de programul de lucru.
ORAR ADECVAT PENTRU EFICIENȚĂ
Număr maxim recomandat de 5 ore training pe zi per grupă. Cursurile sunt structurate în sesiuni de până la 5 ore pe zi, pentru a asigura o învățare eficientă și pentru a nu afecta prea mult activitatea zilnică a angajaților.
FEEDBACK POST-TRAINING
Trainerul redactează raport de training (per grupă și individual) pentru acele grupe unde clientul dorește organizarea sesiunii de evaluare finală.
ADAPTARE LA NEVOILE CLIENTULUI
Împreună, putem crea un program de formare care se potrivește perfect nevoilor echipei dumneavoastră, având în vedere domeniul de activitate și obiectivele de învățare.
Ce se spune despre noi
Scrie-ne mai jos sau direct pe ramona.stan@eticsolutions.ro și povestim.
Răspundem cât putem de repede și pe Whatsapp sau la telefon (0732 445 132).


