Curs Excel de business (Nivel Intermediar-Avansat): Training personalizat și aplicat pentru analiză de tip big data și automatizări complexe

Cum e un curs Excel de business organizat de noi?
La R&I Etic Solutions, fiecare curs Excel de business este o experiență de training personalizată (evaluare inițială, fișiere de lucru, exemple), adaptată nevoilor specifice de analiză și raportare ale angajaților. De la nivel începător la mediu, trainingul este structurat pentru a crește eficiența echipei prin exerciții practice și soluții direct aplicabile în activitatea zilnică a companiei.
Suntem partenerul tău flexibil în învățare. Organizăm acest curs Excel de business, cu programă personalizată pentru nivel mediu și avansat (inclusiv Power Query și funcții vectoriale), în formatul cel mai eficient pentru organizația ta: fie prin sesiuni live online, fie prin cursuri livrate la sediul companiei beneficiare, oriunde în țară. Ne adaptăm programa și studiile de caz astfel încât fiecare minut petrecut activ la training să aducă valoare directă în activitatea zilnică a angajaților. Evaluăm gratuit membrii echipei, pentru o alocare optimă în grupe și adaptarea nivelului de predare.
Trainerul nostru de Excel: Ramona Stan – Microsoft Certified Trainer, cu experiență de aproape două decenii în training și consultanță corporate (vezi recomandări pe pagina profesională a Trainerului).
Află mai multe despre progama unui curs Excel de business adaptat pentru nivelul de inițiere și aprofundare a lucrului cu baze de date și funcții.
Pentru upskilling, recomandăm modulul intensiv de training Copilot & AI in Excel pentru avansați.
Acest curs Excel de business cu programă adaptată pentru nivel mediu sau avansat-expert de cunoștințe se adresează profesioniștilor implicați în activități ce presupun cunoștințe avansate în: design de rapoarte, analiză financiară și raportare, curățare și consolidare baze de date de mari dimensiuni sau nestructurate, pregătire fișiere pentru construirea dashboard-urilor în Power BI.
Cui se adresează cursul de nivel mediu-avansat?
- angajaților care utilizează în mod curent programul Excel pentru îndeplinirea sarcinilor zilnice și dețin deja cunoștințe de nivel mediu
- angajaților care trebuie să înțeleagă și să fie capabili să realizeze prelucrări complexe de baze de date, prelucrări care nu au neapărat caracter repetitiv
- angajaților care trebuie să realizeze analize și raportări complexe pe baze de date și au nevoie de
cunoștințe avansate în utilizarea programului
Abordarea problematicilor din categoria nivel mediu-avansat presupune un nivel cel putin mediu de expertiză în utilizarea programului. În funcție de rezultatele evaluării inițiale și cerințele specifice ale Beneficiarului referitoare la programă, subiectele din categoria începător-mediu vor fi acoperite punctual, pe parcursul sesiunilor de training și doar pentru acele subiecte de nivel avansat care necesită cunoștințe solide de nivel mediu, fără a depăși un timp total alocat de 4 ore din durata totală a sesiunilor de training.
Exemple de cunoștințe minime necesare de nivel mediu:
- înțelegerea diferenței dintre format de afișare și valoarea efectivă a informației din celulă, formatul ca dată calendaristică, ce înseamnă serial number, ce înseamnă lipire specială a informației
- utilizarea consecventă și corectă a funcțiilor, abilitatea de a înțelege rapid sintaxa unei funcții neutilizate anterior
- înțelegerea și aplicarea consecventă și corectă a conceptelor fundamentale cu care operează bazele de date
- utilizarea curentă a unor funcționalități și funcții din categoriile: funcții de căutare, funcții logice, funcții de însumare condiționată, rapoarte simple pivot table, sortări și filtrări
Materiale de training
- toate fișierele de lucru (exercițiile lucrate în timpul trainingului) cu rezolvări și explicații
- 50 de lecții teoretice, cu printscreen-uri și explicații (în funcție de versiunea predată)
- 40 de tutoriale video pentru versiunea nelocalizată (EN), împreună cu fișierele de lucru aferente
- fișierele de lucru sunt customizate pentru fiecare proiect și pentru fiecare grupă, dacă este cazul, în cadrul aceluiași proiect
Solicită gratuit* o evaluare inițială a echipei tale!
*Pentru a găsi cea mai bună variantă de training Microsoft Office (Excel/Power Point) pentru echipa ta, realizăm gratuit evaluarea inițială a echipei tale și a nevoilor organizaționale. Venim la tine sau organizăm evaluarea online.
Module de training
1. Formatare specială a datelor în Excel
Majoritatea utilizatorilor care lucrează intensiv în Excel acordă o importanță scăzută modalității de afișare a informațiilor și, adesea, Trainerul constată confuzia în ceea ce privește diferența dintre format de afișare (modul de reprezentare a datelor pentru utilizatorul final) și formatul de introducere, mai ales atunci când este vorba despre date calendaristice și despre diferența dintre format text și format numeric.
Modulul 1 este dedicat clarificării acestor aspecte și detaliază, de asemenea, conceptul de formatare customizată a informațiilor, pentru sporirea lizibilității.
Formatarea condiționată a datelor, un instrument foarte puternic atunci când este utilizat la un nivel avansat, facilitează utilizatorului identificarea rapidă, sortarea și filtrarea după criterii personalizate, imposibil de realizat altfel fără prelucrări suplimentare ale bazelor de date (coloane ajutătoare – adesea inutile și care sporesc riscul de aparție al erorilor).
Subiecte abordate:
- Formatare specială (afișarea numerelor negative, format de afișare a datelor calendaristice și a timpului, realizarea de „unități de măsură”, formatare ascunsă)
- Formatarea condiționată a datelor (formatarea în funcție de valoarea celulei, formatarea după o formulă, formatarea tuturor celulelor în funcție de valorile lor comparate cu o normă)
- Formatarea condiționată a datelor după criterii complexe (formule)
2. Protejarea formulelor și Paste special…special!
Opțiunea Paste Special (practic nemodificată de la versiunea Microsoft Office Excel 2003) rămâne un instrument foarte puternic de prelucrare a informațiilor și facilitează, de exemplu, corectarea pe baze mari de date a informațiilor numerice introduse ca text.
Pentru fișierele partajate, înțelegerea și aplicarea corectă a diferitelor tipuri de protejare a foilor de lucru reprezintă instrumente obligatorii pentru orice administrator de baze de date.
Subiecte abordate:
- Ce înseamnă copiere specială a informației dintr-o celulă în alta. Opțiunea Paste Special – utilitate și limite (validari, formule, rezultat formule, formatări, operații)
- Transpunerea rândurilor și coloanelor unui tabel
- Protejarea datelor (utilitate, modalitate de realizare, nivele de protecție)
3. Prelucrări și validări complexe în Excel (formule, sub-liste)
Întotdeauna este mai simplu să previi, decât să combați!
Administratorii de baze de date complexe pierd adesea timp (și nervi) reparând. Veți învăța cum să minimizați erorile de introducere după criterii complexe (de exemplu, utilizatorul să nu aibă voie să introducă într-o coloană, dacă a uitat să completeze informația necesară în altă coloană).
Importul din alte soft-uri (de tip ERP) poate dura foarte puțin dacă înveți să utilizezi corect opțiunile Text to Columns, un alt instrument puternic și compatibil cu toate versiunile de Microsoft Office Excel, de la 2003 încoace.
Vreți să modificați informațiile dintr-o bază de date, altfel decât cu Find & Replace (da, știu cât dureaza)? Ce înseamnă și la ce folosește Go To –> Special.
Subiecte abordate:
- Validarea datelor după o listă definită de utilizator și după criterii complexe (formule)
- Utilizarea opțiunilor de căutare specială pentru completarea datelor dintr-un tabel (Go To – Special)
- Împărțirea unei coloane de informații pe mai multe coloane (opțiunea Text to Columns)
- Importul și exportul de date d(în) alte programe de calcul tabelar sau editoare de texte
4. Analiză grafică și Analyze Data (modul de AI)
O reprezentare corectă a datelor face cât o mie de rânduri de date!
Subiecte abordate:
- Diagrame și sparklines
- Utilizarea de slicere într-o tabelă
- Analiză grafică complexă (grafice de tip radial, XY și pe două axe, “waterfall charts” – compatibilitate cu versiuni anterioare ale programului)
- Butonul Analyze Data – utilizarea instrumentelor AI pentru identificarea imediată a excepțiilor, tendințelor sau corelațiilor dintre date
5. Sortări și filtre avansate + funcțiile vectoriale SORT și FILTER
Veți învăța să resortați o bază de date după criterii complexe, pe care nu va mai fi nevoie să le compuneți în coloane suplimentare? Remember Modulul 1?
Cum ar fi să nu îmi ia o jumătate de zi să extrag porțiuni dintr-o bază de date de 300 de mii de rânduri, fără să număr procentele de la „Processing….” și, mai ales, fără să restartez de zece ori Excelul? Atât de puțin utilizat, atât de util – filtrul avansat.
Subiecte abordate:
- Sortarea datelor după mai multe criterii, liste personalizate sau culori, utilizarea de „variabile false”
- Filtru avansat după criterii sau formule definite de utilizator (utilitate pentru prelucrarea „big data”)
- Analize de tip „ce-ar fi dacă” (goal seak, scenario manager)
- Utilitatea noilor funcții nativ vectoriale (SORT și FILTER – aplicabilitate și limite pe fișiere foarte mari – alternativă la Power Query)
6. Consolidare dinamică a datelor din multiple foi de lucru și subtotaluri
Despre consolidarea datelor din mai multe foi de lucru (un alt instrument util și puțin utilizat) și realizarea de subtotaluri (da, știu, contabililor le plac subtotalurile).
Subiecte abordate:
- Unificarea informațiilor din mai multe foi de lucru (consolidarea datelor)
- Să folosesc sau nu subtotaluri? Află când să utilizezi opțiunea Subtotal și mai ales, când NU
- Funcția SUBTOTAL() – afișarea rapidă a unor valori sintetice dintr-o bază de date
7. Combinații complexe de funcții pentru automatizarea prelucrărilor repetitive
Abia acum Excelul devine cu adevărat interesant! „Hai să ne gândim…”, obișnuiesc să spun la training. IF în IF în IF în …? Da, nu e așa greu, după ce înțelegem cum să gândim schema logică.
VLOOKUP aplicat la adevaratul său potențial! Adică?
XLOOKUP pentru cei care lucrează pe Office 365? A fost prima oară după multă vreme când am spus „Oau!” unui upgrade.
Subiecte abordate:
- Cum utilizăm funcțiile de tip Date & Time (TODAY, WEEKDAY, DATE, EDATE, DATEDIF, WORKDAY, NETWORKDAYS)
- Prelucrări avansate utilizând funcții de tip Lookup & Reference (VLOOKUP, LOOKUP, MATCH, INDEX) – limite în utilizarea funcției VLOOKUP și funcții alternative avansate de căutare
- Opțiuni de utilizare avansată a funcțiilor de tip Text (LEFT, RIGHT, MID, SUBSTITUTE, REPLACE, FIND, TRIM, VALUE, TEXT)
- Logic ….sau NU; utilizarea funcțiilor logice (IF, OR, AND, IFERROR, SWITCH)
- Funcții de prelucrare sintetică a informațiilor (SUMIF, SUMIFS, COUNTIF, COUNTIFS)
- Funcții de tip informațional (ROW, COLUMN, TYPE, ISERROR, ISBLANK)
- Funcții de tip financiar (IRR, NPV) – optional, la solicitarea Beneficiarului
- Combinarea funcțiilor în formule complexe
- Evaluarea și auditarea funcțiilor în Excel și rolul său în lucrul la nivel avansat
Pentru premianți*:
- Realizarea și utilizarea numelor și funcțiilor definite de utilizator
- Introducere în utilizarea de formule native vectoriale (ce au înlocuit Shift + Ctrl + Enter)
8. Dashboard-uri dinamice (Pivot Table cu slicere și timeline)
Pivot Table înseamnă mai mult decât click, click, click și gata raportul!
Subiecte abordate:
- Rapoarte dinamice vs. rapoarte statice (surse date, utilitate, diferențe)
- Ce ai nevoie să știi și la cel nivel de expertiză, pentru a putea construi rapoarte complexe dinamice?
- Structura și conținutul surselor de date (tabele, pivot tables, slicere)
- Construirea și actualizarea rapoartelor
- Opțiuni de sintetizare a informațiilor (totaluri, totaluri cumulate, indici de modificare procentuală, etc.)
- Afișarea diferențiată a informațiilor sintetice utilizând instrumentele Slicer și Timeline
- Pivot Charts versus Charts (diferențe, opțiuni, legătura cu Power Point)
- Opțiuni și limite în realizarea de rapoarte de tip „dashboard”, fără utilizarea modulului PowerPivot
Pentru premianți*:
- Rapoarte Pivot Table din surse multiple (tabele relaționate)
- Power Query direct în Excel pentru crearea de legături între tabele
9. Cum să utilizezi cu succes macrouri în Excel folosind și avantajele AI
Cursanții vor învăța un pic de „magie” – cum să automatizezi operații repetitive, fără să ai cunoștințe de programare în VBA.
Macrourile rămân o soluție practică pentru task-uri simple, rapide și personalizate. În plus, AI-ul poate deveni chiar partenerul tău de automatizare: poți genera și adapta macrouri mult mai ușor decât înainte, fără să cauți ore întregi pe forumuri după bucăți de cod VBA.
Subiecte abordate:
- Înregistrarea și modificarea unui macrou (referințe absolute și relative)
- Utilizarea de butoane (controale, liste, personalizare)
10.* Ce înseamnă și la ce folosește o tabelă? (introducere la Power BI și Copilot pentru Excel)
Aflăm de ce tabelele sunt esențiale pentru analiza datelor modernă și cum asigură ele acuratețea și colaborarea, mai ales când datele sunt prelucrate de mai mulți utilizatori. Vei înțelege diferența dintre un tabel obișnuit și o tabelă, precum și de ce Copilot pentru Excel sau Power Query pentru pregătirea modelul de date și rapoartelor vizuale în Power BI necesită ca datele să fie organizate exclusiv sub formă de tabelă.
Copilot poate interpreta, genera și automatiza formule doar dacă datele sunt structurate ca tabelă, nu ca interval obișnuit. Relații dintre tabele și crearea de rapoarte complexe (inclusiv cu Pivot Table) devin posibile doar pornind de la date formate ca tabelă.
- Care este diferența între tabel și tabelă? Utilitate, limite, colaborare și acuratețe
- Formatarea datelor ca tabelă (opțiuni de formatare, sintetizare)
- Optimizarea tabelelor de dimensiuni mari (definire zona de lucru, formule, opțiuni speciale de filtrare)
- Crearea legaturilor între tabele pentru realizarea de rapoarte complexe utilizând surse multiple de date
- Pregătirea tabelei pentru prelucrări live cu asistentul Copilot integrat
* Subiectele marcate cu roșu sunt doar pentru premianți!
Sunt subiecte de nivel avansat-expert, pot fi incluse în programă la solicitarea expresă a Beneficiarului, iar abordarea acestora este decisă de Trainer, strict în funcție de nivelul de pregătire a cursanților și evoluția la training, fără a determina modificarea tarifelor de proiect.
Programa este orientativă, problematica abordată, complexitatea și modalitatea de combinare a informațiilor fiind decise de Trainer în funcție de: cerințele customizate ale Beneficiarului, nivelul de pregătire constatat în urma evaluării inițiale, ritmul de învățare și omogenitatea grupei, versiunea de Excel predată, domeniul de activitate al participanților la training, alte informații puse la dispoziție de Beneficiar (ex. modele baze date, rapoarte).
După finalizarea cursului, participanții vor fi capabili să:
- optimizeze viteza de prelucrare a informațiilor pe baze de date mari (“big data”)
- analizeze și să identifice soluțiile cele mai potrivite în prelucrarea informațiilor
- utilizeze fără erori funcții și combinații de funcții complexe
- realizeze operații de formatare complexă și validare a datelor
- realizeze rapoarte sintetice mai complexe (Pivot table, calcule condiționate, căutări și relaționări între baze de date care nu se pot realiza cu Vlookup)
Abordarea R&I Etic Solutions
Cum lucrăm
- 100% practică, 100% personalizată
- Lucru direct pe scenarii reale (pornind de la fișierele puse la dispoziție trainerului)
- Fără teorie inutilă, fără exemple generice prezentate pe videoproiector
- Accent pe gândire analitică, pe înțelegere, nu pe memorare de formule
- Evaluare inițială (individuală – ne place să ne cunoaștem cursanții și nevoile lor particulare de învățare) și finală pentru motivație și feedback
Cât costă
Pentru că livrăm doar training personalizat, fiecare proiect este ofertat individual, în funcție de complexitate, durată și specificul echipei. Totuși, pentru orientare, poți folosi estimarea de mai jos:
- Tarif orientativ: pentru o grupă de 9-12 persoane, un proiect de training Excel organizat on site, în București, pornește de la 1100 EUR/grupă (cost total, nu per persoană), pentru un orar de 15 ore (5 ore/zi x 3 zile); tariful final depinde de locul unde se află sediul beneficiarul, număr ore training/zi, număr grupe (discount-uri pentru grupe cu orar combinat de training).
- Tarifele noastre nu diferă în funcție de nivelul de predare.
Înscrie-ți echipa la cursul Excel de business pentru analiză și raportare avansată
Scrie-ne mai jos sau direct pe ramona.stan@eticsolutions.ro și povestim.
Răspundem cât putem de repede și pe Whatsapp sau la telefon (0732 445 132).
